Cea mai mare dorinţă a oamenilor, în general, este să dea timpul înapoi. Nu cred că există vreun om care să fie în totalitate mulţumit de toate alegerile pe care le-a făcut în viaţă. Dacă ar exista şi cea mai mică posibilitate să dăm timpul înapoi şi să procedăm altfel, am face-o, la clipeala ochiului. Cu maturitatea de acum, am vrea să mergem înapoi în timp şi, (de cele mai multe ori), să reparăm ceva stricat.
Stând la căpătâiul părintelui bolnav, am vrea să dăm timpul înapoi, atunci când era sănătos, şi îl ignoram, îl evitam, pentru că ne incomoda. ATUNCI, am fi făcut orice ca să ne distanţăm de el şi să nu-i luăm în seamă sfaturile (inutile, ziceam noi). ACUM, nimic nu ne-ar face mai fericiţi decât să-i auzim glasul, „bombardându-ne” cu tot felul de indicaţii, mai mult sau mai puţin demne de luat în calcul.
O mamă încearcă să stea de vorbă cu fiica ei, care deja are alţi mentori în viaţă, alte persoane ale căror sfaturi le urmează cu sfinţenie. Ar vrea casino online să se ducă înapoi, la momentul la care fetiţa nu ştia ce să mai facă pentru a atrage atenţia mamei, însă aceasta era mult prea ocupată cu cariera, cu casa şi, de ce nu, cu viaţa ei. ATUNCI, mama ar fi mulţumit oricui i-ar fi luat fetiţa „de pe cap” câteva ore, pentru a putea să-şi vadă de-ale ei. ACUM, ar fi în stare să se dea peste cap pentru ca fiica ei să o asculte preţ de doar câteva minute.
Din nişte motive bine întemeiate, nu ne putem întoarce în timp de câte ori vrem pentru a repara ceva stricat. Trebuie să avem grijă la fiecare vorbă, faptă şi, de ce nu, la fiecare gând. Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru. Putem alege ce spunem, ce facem şi ce gândim. El nu ne impune. Şi, ca urmare, putem face binele, pentru a nu regreta mai târziu, ÎN ZADAR…