De câteva zile, în orasul nostru îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult iarna. Frigul, hainele groase, zilele din ce în ce mai scurte şi nopţile lungi, toate acestea ne dau de ştire că sezonul rece e aici. Nu mai avem de lucru la câmp, şi nici în casă uneori, începem încet-încet să scoatem conservele din cămară, tindem să stăm la gura sobei. Avem mai mult timp liber pentru noi. Avem mai mult timp de meditaţie, de părtăşie.

Dar oare câţi dintre noi folosesc acest timp liber cu responsabilitate? Printre cele mai frecvente utilizări ale acestui timp sunt: dormitul, privitul fără sens la televizor, navigarea, de cele mai multe ori tot fără sens, pe internet. Dumnezeu ne-a hărăzit acest timp pentru un scop anumit: pentru a-l petrece în compania Lui.

Se spune că iarna este primăvara creştinului. De ce? Ce este primăvara? Este sezonul în care întreaga natură renaşte. Totul este nou, proaspăt, curat, cald. Primăvara este momentul noilor începuturi. Unele lucruri renasc la viaţă, după o iarnă grea, altele iau fiinţă pentru prima dată. E momentul noilor hotărâri.

Aceasta vrea Dumnezeu să facem noi în iarna care a pus stăpânire inevitabil pe oraş. Vrea să ne apropiem mai mult de El cu noi hotărâri. Vrea ca fiinţa noastră să renască la viată. Vrea să ne umplem de seva Lui care ne dă viaţă.

Acum, avem câteva ore în plus pe zi pe care le putem petrece cum vrea El. Putem să le petrecem vizitând-o pe sora în vârstă care probabil îngheaţă în căsuţa ei dărăpănată. O putem ajuta, ducându-i câteva lemnişoare care să îi încălzească trupul şi spunându-i în acelaşi timp o vorbă bună care îi poate încălzi sufletul (se ştie doar: din lucruri mici se fac minuni mari). Putem să le petrecem aplecându-ne asupra Scripturii, pe care trebuie să recunoaştem, am cam neglijat-o (aceasta dacă nu luăm în calcul programul anual de citire a Bibliei pe care o tânără cu zâmbetul pe buze îl imparte la început de lună la ieşirea de la biserică). Putem să le mai petrecem în rugăciunea tainică din cămăruţa noastră, rugăciunea aceea care de multe ori ne-a schimbat viaţa. Şi mai putem să le petrecem în rugăciune cu fraţii şi surorile, indiferent de numărul şi locul în care aceştia se strâng. Rugăciunea aceasta este focul care aprinde ceea ce a mai rămas din viaţa noastră, după un an în care doar am consumat, şi am cam uitat să alimentăm. Avem nevoie de acest foc, şi iarna este momentul cel mai potrivit pentru el, din toate punctele de vedere.

Deci, creştinilor, profitaţi de frigul de afară pentru a vă aduna spre a vă încălzi sufletele şi vieţile. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cei ce în iarna aceasta luăm hotărâri noi, şi să ne lumineze pe cei care încă nu am luat aceste hotărâri. E vremea din urmă…

Biserica Speranţa