Ți s-a întâmplat vreodată ca cineva să îți forțeze mâna, încercând să te determine a acționa pentru îndeplinirea unor scopuri de care nu erai convins? De obicei, astfel de persoane sunt foarte insistente și de-a dreptul obraznice. Oamenii au numit comportamentul acesta „a intra cu bocancii în sufletul cuiva”.
Formularea aceasta descrie de fapt atitudinea unui om care s-a purtat brutal, a folosit forța sau a depășit limitele admise de conduită în relație cu o altă persoană. Astfel de abordări sunt indezirabile, demne de condamnat, aflându-se dincolo de granița comportamentului social normal.
Evident, întreaga prezentare de mai sus își are originea și manifestarea exclusiv pe tărâmul uman. A fost inventată de oameni și se înscrie în lista de valori negative ale veacului decăzut.
În măreția Sa, Dumnezeu, Creatorul, a stabilit ca, în Împărăția Luminii, asemenea acțiuni nici să nu fie pomenite. El însuși ne-a dat o pildă vrednică de urmat prin modul în care s-a raportat în istorie la muritorii de rând. Când primii oameni au escaladat normalitatea și Cain a vărsat sângele fratelui său, Dumnezeu l-a căutat mai degrabă dojenindu-l în loc să-l pedepsească aspru. Apoi, mai târziu, a trimis pe Pământ pe Singurul Lui Fiu. După ce cei cărora le-a fost trimis L-au respins, Tatăl a ales să continue planul de dragul creației Sale.
L-ai identificat în viața ta pe acest Dumnezeu discret, fin și cu bun simț? El nu a forțat niciodată voința ta, ci așteaptă răbdător să iei decizia înțeleaptă de a te supune voii Sale. Isus a rostit de mai multe ori cuvintele acestea: „dacă voiește cineva…”. Parcă te-ar întreba: „tu, vrei?” Ce vei răspunde?
Dragul meu, nu uita acest aspect important! Deși este atotputernic, Dumnezeu nu va forța voința ta. Chiar dacă este atotștiutor, nu se va folosi de informații pentru a te manipula. Și chiar dacă este peste tot, niciodată nu îți va tulbura intimitatea. De ce? Pentru că El, Marele Creator, n-a purtat și nu va purta vreodată bocanci!
23 Noiembrie 2013